Business

Business

De ce nu poți învăța managementul cu ajutorul a “5 instrumente de….”

septembrie 17, 2020

Recent am fost întrebat despre “care sunt 5 piloni pentru a scoate angajatul din zona de confort”? Această întrebare m-a pus pe gânduri.
Aici nu există un răspuns universal sau simplu. Există un șir de principii și instrumente, care trebuie să fie adaptate fiecărei situații în parte.
E ca și cum ai întreba un medic: ce trebuie sa beau când mă doare burta? Fără o investigație prealabilă, niciun medic sănătos nu-ți va da o prescripție medicală.
De ce?
Sunt o mie și una de cauze care pot provoca durerea. Și dacă iei o pastilă care să-ți elimine simptomele, atunci riști să agravezi cauza care provoacă aceste simptome.
Managementul, în esență, este bazat mult pe psihologia oamenilor, pe gândirea critică și pe legile economice.
Și toate acestea sunt livrate sub forme, cum eu le numesc “framework-uri” diferite. Sensul e același, forma e diferită. Și aceste framework-uri prind bine atunci când cunoști ce stă în spatele lor și nu repeți ca papagalul ceea ce ai citit în cărți sau mai rău în “istorii de succes”
Lăcomia de a găsi cai prea ușoare și dorința de a aplica instrumente fără a înțelege backend-ul te poate costa foarte scump. Eu am înțeles acest lucru pe propria piele când mă îndrăgosteam de cărți și concepte, care ulterior mă costau oameni pierduți și bani aruncați în vânt.
Astfel, mi-am sigilat propriul sistem, testat în practică, care cuprinde tot de ce are nevoie un conducător în managementul oamenilor. Fără lirică, patetism și concepte “din povești”.
Apropo, în octombrie este release-ul în limba romană. În premieră! 🙂
Cele mai recente noutăți